Protocoale şi standarde

Principala dificultate care se ?t?neşte atunci c?d sunt interconectate at? de multe calculatoare este găsirea unui limbaj comun pentru a schimba informaţii. Această ădificultate este rezolvată prin adoptarea unor standarde globale. ? lumea Internetului, la fel ca şi ? alte comunităţi, definirea acestor standarde se face ?tr-o manieră colaborativă. Baza standardelor Internet este descrisă ? documente care poartă numele de RFC-uri (Request for Comments). Există persoane care sunt responsabile de ?treţinerea acestor documente, oricine fiind binevenit să completeze şi să le comenteze.

Aceste documente există pentru a defini protocoalele care sunt folosite ? Internet. Un protocol este un limbaj (format de date) pe care două calculatoare ? folosesc pentru a trimite şi primi informaţii.

Există o mare varietate de protocoale din care se poate alege. Fiecare are avantaje şi dezavantaje; spre exemplu unele sunt mai simple dec? altele, unele sunt mai sigure, ? timp ce altele sunt rapide.

Locul ? care se pot găsi informaţii foarte cuprinzătoare despre protocoale este la http://www.ietf.org/rfc.html. Aici se găsesc documentele RFC pentru fiecare standard al Internetului. Fiecare din aceste documente are asociat un număr de 3 sau 4 cifre. Spre exemplu, RFC822 tratează aspecte legate de formatul ? care se face schimbul de mesaje de poştă electronică.

Pentru a ?ţelege ? mare cum funcţionează Internetul, trebuie ?ţeles cum comunică ?tre ele calculatoarele client şi server. Există două tipuri de comunicaţii care sunt importante: modul conectat şi modul fără conexiune. Acestea se bazează pe transferul datelor ? pachete.

• pachetele TCP (Transmission Control Protocol) reprezintă modul conectat de comunicaţie. Clientul este conectat temporar la un server, după negocierea unui canal specific. Comunicarea se face tot prin pachete de date, ?să există o ordine a acestora, continuitatea acestora fiind asigurată. Acest mod este similar cu telefonia, ? sensul că pentru a putea vorbi se stabileşte o conexiune temporară;
• pachetele UDP (User Datagram Protocol) constituie modul de comunicaţie fără ăconexiune. Este similar cu sistemul poştal, ? sensul că pachetele de informaţii (scrisorile) sunt trimise ? general fără confirmare de primire, ? speranţa că ele vor ajunge, fără a exista o legătură efectivă ?tre expeditor şi destinatar.

Majoritatea protocoalelor despre care vom vorbi ? acest capitol se bazează pe TCP, adică ămodul de transmitere a informaţiilor bazat pe conexiune.

Am definit ? capitolul anterior noţiunea de adresa IP. Fiecare calculator şi deci şi fiecare server are o astfel de adresă. Cum un calculator poate defini mai multe servicii, trebuie să ăexiste o modalitate de a identifica aceste servicii. Pentru aceasta se foloseşte conceptul de port, adică un număr care identifică serviciul care trebuie accesat. Pentru a ?ţelege cel mai bine raţiunea pentru care există acest concept, cel mai uşor este să ne g?dim la o adresă poştală: pentru a găsi o persoană nu este suficient să cunoaştem adresa clădirii ? care lucrează ? adică adresa IP pentru calculatoare, ci şi numărul biroului sau al camerei ? adică portul.

Pe scurt, numărul portului indică serverului serviciul care se doreşte accesat. Spre exemplu 80 este numărul portului pentru HTTP (HyperText Transport Protocol), folosit pentru transferul paginilor de pe site-urile Web.

Adresele IP sunt prin natura lor numerice, pentru a putea fi uşor folosite de calculatoare. Oamenii ?să reţin greu numere aparent aleatoare, iar pentru acest lucru a fost conceput un serviciu care poartă numele de DNS. DNS este prescurtarea de la Domain Name Service şi este pentru reţele ceea ce agenda din telefonul mobil este pentru numerele prietenilor, diferenţa fiind scara la care se realizează operaţiile. Un server DNS conţine deci corespondenţele ?tre numele serverelor şi adresa lor IP, la fel cum agenda telefonului conţine corespondenţa ?tre numele cunoştinţelor şi numerele lor de telefon.

Calculatoarele sunt organizate ? domenii, cuprinse unele ? celelalte. ? figura de mai jos am luat ca exemplu o configuraţie obişnuită. ? domeniul .ro (Rom?ia), există domeniul ministerul-sanatatii, ? care există domeniul cercetare. ? aceste domenii existăşi servere care poartă alte nume.

Organizarea pe care am descris-o mai sus este la nivel logic (adică nu nivel fizic) şi poate la r?dul ei să fie asemănată cu adresele poştale: ? ţară (RO) există mai multe oraşe, ? care există străzi, ş.a.m.d. Diferenţa este că pentru calculatoare nu există restricţii geografice. Un server sau un calculator poate aparţine unui domeniu cu toate că nu este nici măcar pe acelaşi continent cu celelalte.

Pentru a identifica unic un calculator se scriu domeniile separate de puncte, ?cep?d cu unitatea cea mai mică. Spre exemplu serverul din colţul din st?ga al figurii de mai sus este identificat cu numele www.cercetare.ministerul-sanatatii.ro. Celelalte sunt www.ministerul-sanatatii.ro, respectiv videoconf.ministerul-sanatatii.ro.

Pentru a ?ţelege mai bine o adresă poştală obişnuită s-ar scrie: 19.speranţei.piteşti.ag.ro. P?ă acum am reuşit să adresăm unic un calculator. De aici p?ă la utilizatorul acestuia a mai rămas doar un pas. Dacă am dori să ? scriem o scrisoare lui George, care stă ? Piteşti, strada Speranţei, numărul 19, şi am folosi convenţiile din calculatoare, am scrie: george@19.speranţei.piteşti.ag.ro. Similar, pentru adresele de e-mail se foloseşte forma utilizator@nume-domeniu spre exemplu ipopescu@ministerul-sanatatii.ro.